Brasov | Doi copii decedati dupa un accident intre doua masini si o caruta

Teribil accident rutier in aceasta dimineata între localitățile Tărlungeni și Budila din județul Brașov. A avut loc un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule și o caruta. Traficul pe DJ 103 B este blocat.

În urma producerii accidentului rutier au rezultat cinci victime, trei dintre acestea fiind transportate la spital. Pentru doi copii de 3 si 14 ani, cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul. La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0. 

Un al treilea minor de 16 ani, este conștient, dar politraumatizat, a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital. Alti doi adulți au suferit traumatisme cranio-cerebrale și traumatisme toracice. Politistii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa si vatamare corporala din culpa.