Botosaniul vrea un stadion de 10.000 – 12.000 locuri

proiect-stadion3-e1542136257621

La sfârșitul lunii noiembrie, Primăria Botoșani va avea documentația necesară modernizării Stadionului Municipal și o va depune la Compania Națională de Investiții.

Chiar dacă Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoșani, își exprima îngrijorarea că această documentație nu va putea fi realizată cu suma licitată, primarul Cosmin Andrei spune că în maxim două luni această documentație va fi depusă la CNI. El a mai precizat că noul stadion va avea o capacitate de cel puțin 10.000 de locuri.

“Este în lucru documentația, s-au apucat de proiectarea stadionului, au făcut foraje, sondări. Lucrează la expertize. Mai avem două luni până primim documentația pe care o vom depune la CNI. Va fi un stadion nou cu o capacitate între 10.000 și 12.000 de locuri, cu multiple facilități. Va fi atacată și zona dinspre bulevard, așteptăm propunerea proiectantului. Vom avea un număr generos de locuri de parcare”, a precizat Cosmin Andrei.