Botoșani | Unul dintre cei mai reputaţi chirurgi, numit şef de secţie la Spitalul Judeţean

Chirurgul Iulian Preda a fost numit şeful Secţiei de chirurgie generală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Botoșani. La aproape şapte luni după ce a preluat coordonarea spitalelor în lupta împotriva Covid, medicul primar în chirurgie a devenit şeful secţiei în care activează de aproape 20 de ani.

Medicul primar Iulian Preda: „Este o provocare pentru mine, recunosc, dar nu sunt omul care să fi dat vreodată înapoi în faţa unei provocări. Este o perioadă grea pentru spital, pentru că urmează acreditarea, dar şi pentru pacienţi şi trebuie să ne gândim şi la ei şi să îi punem din nou pe primul plan. Avem unul dintre cele mai bine sudate şi experimentate colective în secţia noastră şi cred că asta ne va ajuta să rezolvăm toate problemele care ar putea apărea”.

Numirea acestuia a fost făcută de către conducerea unităţii sanitare, după ce fostul şef interimar, chirurgul Constantin Pleşca şi-a înaintat demisia, alături de asistenta şefă Iulia Svenţischi, începând cu data de 10 iunie.