Botoșani | Un bărbat a găsit o grenadă de mână defensivă în pădurea Stâncești

O grenadă de mână defensivă a fost găsită în pădurea Stâncești, în această după – amiază, de un bărbat pasionat de detecția metalelor.
Echipa pirotehnică a ISU Botoșani a constatat că muniția era în perfectă stare de funcționare și putea exploda la orice acțiune mecanică.
Grenada a fost transportată, în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară.
Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:
– să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
– să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
– să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
– să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
– să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
– să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora.
