Botosani | Tragedie la Vlasinesti. Un proaspat tatic a murit intr-un accident rutier

accident vlasinesti 1

Un tânăr, în vârstă 23 ani, a decedat, iar altul de 19 ani a ajuns în stare gravă la spital după ce autoturismul în care se aflau a intrat într-un cap de pod. Evenimentul a avut loc, azi noapte, pe raza localității Vlăsinești. Soferul care a produs accidentul era proaspat tatic si bause inainte sa se urce la volan.

La fața locului au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și modul de descarcerare și ambulanța SMURD, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, dar și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD.

La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, conducătorul auto era scos din mașină de martorii accidentului, iar pasagerul de pe scaunul din dreapta față era încarcerat. Pompierii l-au scos din autoturism, acesta fiind preluat de echipajul SAJ. Conducătorul auto era inconștient. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici s-a declarat decesul.

Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, fiind deconectate bornele bateriei.