Botoșani| Pentru că oamenii aruncă aiurea gunoiul, primarul unei comune a decis dublarea taxei de salubrizare

1-enervat-ca-oameni-arunca-aiurea-gunoiul-primarul-unei-comune-a-decis-dublarea-taxei-de-salubrizare-va-bateti-joc-luati-in-deradere-foto

Exasperat de gunoiaiele aruncate necorespuzător în satul Cătămărăști Deal, primarul comunei Mihai Eminescu, la care este arondat și acest sat, a anunțat că le va dubla taxa de salubrizare.

Verginel Gireadă a făcut publice două poze din localitatea menționată și întrucât nu este prima oară când constată că oamenii își deversează deșeurile în locuri neamenajate, i-a înștiințat că începând cu luna ianuarie 2022 vor plăti un tarif considerabil mărit pentru această activitate.

„Simțul civic al câtorva cetățeni efectiv lasă de dorit. În condițiile în care atât eu, cât și Primăria comunei, am anunțat în nenumărate rânduri că depozitarea la containere a altor tipuri de deșeuri decât cele menajere atrage majorarea taxei de salubritate, iar dumneavoastră vă încăpățânați să vă bateți joc și să luați în derâdere atât instituția care v-a pus la dispoziție pubelele cât și ceilalți cetățeni ai satului, nu rămâne decât să dublăm taxa de salubrizare”, a transmis Verginel Gireadă.

Pentru majorarea amintitei taxe este necesară aprobarea Consiliului Local Mihai Eminescu, acolo unde primarul are asigurată o majoritate lejeră.

Liberalul s-a întrebat cum își doresc cetățenii „o țară ca afară” când nu sunt în stare nici măcar să își depoziteze corect gunoiul: „dacă ar fi fost să locuiți în alta țară, ați fi procedat la fel, cu aceeași lipsă de bun simț?”

Reacțiile cetățenilor nu au încetat să apară. Unii i-au făcut „nesimțiți” pe vecinii care își aruncă în neștire gunoiul, alții au solicitat montarea unor camere de luat vederi și pedepsirea doar a celor care depozitează aiurea deșeurilor, nu sancționarea tuturor locuitorilor prin mărirea taxei de salubrizare.