Botoșani | O femeie a murit după ce fostul soț a înjunghiat-o în propria casă

WhatsApp Image 2022-02-14 at 18.24.59

Astăzi, în jurul orei 15:30, polițiștii din Botoșani au fost sesizați de către o femeie, din comuna Șendriceni, cu privire la faptul că un bărbat, având asupra sa un cuțit, a părăsit locuința vecină, în fugă.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că este vorba despre un bărbat, de 45 de ani, din comuna Lozna, care s-a deplasat la locuința fostei sale soții, de 44 de ani, pe care ar fi înjunghiat-o, cadrele medicale ajunse la fața locului declarând decesul.

În aceeași locuință, se mai aflau mama femeii, în vârstă de 60 de ani și sora acesteia, în vârstă de 38 de ani, care au fost preluate de ambulanță, prezentând și acestea plăgi înjunghiate.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei a părăsit zona până la sosirea echipajelor de poliție.

În urma activităților specifice desfășurate de polițiști și jandarmi, bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost depistat și se afla în custodia polițiștilor.

Cercetările sunt preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de omor calificat și tentativă de omor.