Botoșani | O adolescentă a fost lovită de o mașină pe trecerea de pietoni. Șoferul nu a observat victima

O adolescentă de 16 ani a fost lovită de un autoturism pe o trecere de pietoni din apropierea Colegiului „A. T. Laurian”. Șoferul a oprit mașina după ce mama fetei i-a bătut cu palma în capotă.

Conducătorul auto vira la dreapta pe Bulevard dinspre strada Nicolae Iorga. Nu a observat-o pe adolescentă și a lovit-o.

Fata, care suferă de autism, traversa trecerea de pietoni pe culoarea verde a semaforului împreună cu mama ei, moment în care șoferul neatent a lovit și a aruncat-o la un metru de mașină.

Polițiștii au demarat o anchetă și fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.

Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!