Botosani | Marijuana ascunsa intr-un flacon de medicamente de pasagerul unui microbuz din Republica Moldova

Droguri ascunse într-un flacon de la medicamente 5

Aseara, in jurul orei 23.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în România un tânăr cu cetăţenie română şi Republica Moldova, în vârstă de 33 de ani, pasager al unui microbuz înmatriculat în Republica Moldova ce efectua o cursă regulată pe relaţia Bălţi-Timişoara.

În baza profilului de risc, poliţişti de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra persoanelor, ocazie cu care a fost descoperită asupra tânărului, ascunsă într-un flacon de medicamente, o cantitatea de substanță vegetală, de culoare verde-oliv, cu miros înțepător, substanţă susceptibilă a face parte din categoria drogurilor de risc (marijuana).

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că substanța descoperită îi aparţine şi a obţinut-o prin mărunțirea unei plante de canabis pe care a crescut-o într-un ghiveci, la domiciliu, pentru consum propriu. Substanța descoperită a fost ridicată, ambalată, sigilată și urmează să fie trimisă spre expertiză la un laborator de specialitate.

În cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracţiunilor de tentativă la introducerea în țară de droguri de risc, fără drept şi deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept, cazul fiind preluat de către specialiști din cadrul Serviciului de Combatere a Crimei Organizate Botoşani.