Botoșani | Județul Botoșani primește peste 8 milioane de lei pentru localitățile afectate de inundații

foto_bani

Guvernul României a alocat peste 8 milioane de lei pentru localitățile afectate de inundațiile de luna trecută. Fondurile au fost alocate în urma evaluărilor făcute în județul Botoșani de comisiile mixte formate din ordinul prefectului Dan Nechifor.

Specialiști din diverse instituții cu atribuții în constatarea și evaluarea pagubelor suferite de infrastructura rutieră afectată de aluviunile pluviale s-au deplasat în toate cele 29 de unități administrative pentru a verifica și a centraliza nevoile de fonduri cu ajutorul cărora să se repare ceea ce au stricat ploile.

Astfel, drumurile sătești, comunale și de exploatare, străzile, șanțurile dalate, sistemele de scurgere a apei de ploaie sunt principalele obiective vizate de alocările financiare. În lista unităților administrativ-teritoriale sunt Municipiul Botoșani, orașul Ștefănești și 27 de comune botoșănene.