Botoşani | Incendiu provocat de un trăsnet într-o gospodărie din localitatea Hlipiceni

O gospodărie din localitatea Hlipiceni a fost afectată, marţi seară, de un incendiu provocat de un trăsnet, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, s-a aprins iniţial un copac, iar focul s-a extins la nişte deşeuri vegetale, la o magazie şi la un şopron.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzii de Intervenţie Truşeşti, alături de membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Hlipiceni.

‘Alarma a fost dată chiar de proprietar, care a sunat imediat la 112, după ce un trăsnet a lovit un copac din curte şi a aprins deşeurile vegetale, provocând extinderea flăcărilor la o magazie şi un şopron. Intervenţia a fost deosebit de dificilă, deoarece drumul spre gospodărie era greu accesibil, ceea ce a făcut imposibilă deplasarea autospecialei până la locul intervenţiei. În sprijinul lor au venit membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din comună, care au adus o motopompă şi un bazin pentru transportul apei, astfel reuşind să limiteze extinderea flăcărilor la casa de locuit şi la gospodăria învecinată’, a precizat ISU.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *