Botoșani | Foc pe două hectare la Trușești, pompierii fac un nou apel la populație

Un nou incendiu de vegetație uscată s-a produs astăzi, pe teritoriul comunei Trușești. Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești și voluntarii din localitate au intervenit pentru stingerea flăcărilor care au cuprins vegetația uscată de pe aproximativ două hectare.

În urma cercetărilor efectuate la fața locului s-a stabilit că evenimentul a fost generat, cel mai probabil, de utilizarea focului în spații deschise.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) reamintește că, potrivit standardelor privind bunele condiții agricole și de mediu ale terenurilor, arderea vegetației uscate și a resturilor vegetale este strict interzisă.

Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate, ISU Botoșani face apel la cetățeni să respecte măsurile specifice de prevenire a incendiilor:

  • la arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale:closevolume_off
  • desfăşurarea arderii numai pe timp de zi și în condiţii meteorologice fără vânt;
  • arderea resturilor vegetale, a gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile se face în locuri special amenajate sau pe terenuri pregătite, cu luarea măsurilor ce se impun pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, asigurându-se supravegherea permanentă a arderii şi stingerea jarului după terminarea activităţii;
  • colectarea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în grămezi, astfel încât arderea să poată fi controlată;
  • executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri materiale combustibile;
  • curăţarea de vegetaţie a suprafeţei din jurul fiecărei grămezi pe o distanţă de 5 metri;
  • asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii;
  • supravegherea permanentă a arderii;
  • stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;
  • se interzice acoperirea focarelor cu pământ.