Botosani | Drumul rusinii dintre Prajeni – limita cu judetul Iasi a fost scos la licitatie

Sharing is caring!

Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri a demarat procedura de licitație publică pentru una dintre cele mai importante și mai circulate porțiuni de drum județean. Este vorba despre lansarea în S.I.C.A.P. („Sistem informatic colaborativ pentru mediu performant de desfășurare al achizițiilor publice”) a anunțului de scoatere la licitație a lucrărilor de modernizare a drumului județean DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni – limita cu județul Iași mai exact, secțiunea de drum în lungime de 2,77 km dintre localitățile Prăjeni și Plugari care va fi modernizată, completând astfel covorul asfaltic în două straturi în lungime de aproximativ 12 km, turnat anul trecut.

Lucrările prevăzute în cadrul acestui proiect de modernizare sunt:

  • Aplicarea unui strat de balast în grosime de 25 cm
  • Aplicarea unui strat de balast stabilizat cu lianți hidraulici/puzzolanici rutieri în grosime de 22 cm
  • Turnarea unui strat de legătură din BAD 22,4 în grosime de 6 cm
  • Turnarea unui strat de uzură din beton asfaltic tip BA16 în grosime de 4 cm
  • Execuția de rigole și podețe.

Valoarea lucrărilor scoase la licitație este de 8,566 milioane de lei, fără TVA, termenul de deschidere a ofertelor este de 27 iulie iar termenul de execuție al lucrărilor este de 1 an de la semnarea contractului.

„Suntem conștienți că modernizarea acestei porțiuni de drum județean este mult așteptată de către toți șoferii botoșăneni care au nevoie de un traseu de legătură scurt și rapid cu județul Iași. Deși ne-am dorit să putem asfalta DJ 282 B Flămânzi – Prăjeni, în întregime, încă de anul trecut, acest lucru nu a fost posibil din cauza statutului juridic al celor 2,77 de km care figurau ca fiind drum de piatră, impunându-se astfel întocmirea unui proiect separat. Sunt mulțumit că am ajuns în faza în care scoatem la licitație aceste lucrări și îmi exprim încrederea că dacă totul va decurge conform calendarului de lucrări, până în toamna acestui an vom avea primul strat de asfalt”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta.

shares