Botoșani | Două comune vor intra în carantină

carantina

Două comune din judeţul Botoşani vor intra, cel mai probabil de joi, în carantină, ca urmare a faptului că rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depăşit şapte cazuri la 1.000 de locuitori, a declarat, astăzi, într-o conferinţă de presă, prefectul Dan Nechifor.

Potrivit acestuia, măsura de carantinare zonală pentru comunele Roma şi Tudora se impune după ce analiza de risc efectuată de specialiştii epidemiologi de la Direcţia de Sănătate Publică a depăşit peste 65 de puncte.

Astăzi (n.r. – marţi) voi face şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, trimitem la CNCCI (n.r. – Comitetul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei) şi va intra în vigoare pentru o perioadă de 14 zile după publicarea în Monitorul Oficial”, a afirmat Nechifor.