Botosani | Caldura in calorifere de la 1 octombrie

Furnizorul de energie termică din municipiul Botoşani, societatea comercială Modern Calor SA, anunţă că va începe, de la 1 octombrie, livrarea încălzirii către populaţie, se arată într-un comunicat transmis astazi de reprezentanţii unităţii. Potrivit sursei citate, decizia de începere a furnizării căldurii a fost luată ‘având în vedere scăderea temperaturilor exterioare şi prognoza meteo pentru următoarea perioadă’.

‘Pornirea instalaţiilor se va face însă etapizat, pe puncte termice, operaţiunea urmând a se derula până la finele săptămânii viitoare.

Potrivit producătorului de energie termică, clienţii care nu doresc să li furnizeze energie termică, au posibilitatea de a opri încălzirea la nivelul fiecărei scări de bloc.

Societatea Modern Calor anunţă că este pregătită şi dispune de capacităţile tehnice necesare asigurării, la parametri de calitate ridicată, a confortului termic în locuinţele botoşănenilor, pentru întreg sezonul rece 2018-2019.

Intră în legătură cu echipa TeleM Iași!