Botoșani| Bătaie în plină stradă, între adolescente

Un grup de adolescente s-au bătut în plină stradă, în centrul Botoșaniului fără ca nimeni să intervină. Totul a plecat de la un conflict între două minore în vârstă de 12 ani care și-au dat întâlnire în fața unui restaurant pentru a se împăca. Însă, una dintre acestea și-a chemat si prietenii, neavând gânduri de împăcare, ci de cearta. Aceasta și-a lovit rivala, care a primit mai multe lovituri și a fost trasă de păr. Deși întâmplarea a avut loc pe stradă, în văzul lumii, trecătorii nu au intervenit. Potrivit martorilor, în cele din urmă, un angajat al unui restaurant din zona a reușit să le despartă pe cele două. Polițiștii botoșăneni au fost sesizați de către mama copilei agresate, iar aceștia au deschis un dosar penal pentru lovituri și alte violențe, una dintre fete fiind deja audiată.
„Polițiștii continuă cercetările în cauză sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Urmează să stabilim cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta, iar în funcție de acestea să fie dispuse măsurile legale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.