Botosani | Amenajarea Vârfu Campului a devenit proiect major de importanță națională

Un proiect abandonat de 31 ani a intrat din nou in atentia statului. Amenajarea Varfu Campului este una dintre cele mai importante lucrări hidrologice din judeţele Botoşani şi Suceava. Cu o suprafaţă de aproape 600 de hectare şi o lungime de zece kilometri, construcţia sa a început în 1987 iar execuția lucrărilor s-a continuat până în anul 1993, când din lipsă de fonduri a fost abandonat.

Barajul urma să îndeplinească o serie de funcţii importante pentru populaţia şi economia din judeţele Botoşani şi Suceava. Cu o lungime de 10 kilometri, barajul a fost gândit pentru a elimina riscul de inundaţii din toate localităţile aflate în aval, suplimentarea debitului de apă al Jijiei, pentru a oferi sursă de alimentare sistemelor de irigaţii din zonă.

De asemenea, barajul ar fi fost folosit şi pentru producerea de energie electrică prin intermediul unei microhidrocentrale, care nu se va mai construi. Obiectivul este realizat în proporţie de 80%. Lacul de acumulare Varfu Campului, pe raul Siret, va avea un volum total de 17 milioane mc , asigurand sursa de apa potabila si industriala pentru intreaga zona a judetelor Suceava si Botosani.

Datorita debitului total de tranzit de 500 l/s va fi posibila alimentarea cu apa a orasului Dorohoi si a localitatilor limitrofe, asigurarea apei pentru irigatii a zonelor limitrofe raului Jijia si chiar asigurarea unei scurgeri salubre pe raul cu acelasi nume.

De asemenea, prin realizarea acestui lac de acumulare, vor fi prevenite undele de viitura, de pe raul Siret, evitand pericolul pierderilor materiale si de vieti omenesti. Amenajarea va fi amplasata intre doua acumulari deja existente, Rogojesti si Bucecea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *