Botoșani | Accident rutier cu două mașini, ambii șoferi au 19 ani

4-accident-spectaculos-cu-doua-masini-ambii-soferi-au-19-ani-galerie-foto

foto: realitateadorohiana

Un accident rutier spectaculos, din fericire fără urmări grave, s-a petrecut aseară, cu puțin înainte de ora 22.00.

Evenimentul rutier s-a produs în Dorohoi, în apropierea Podului Botoșanilor, în zona magazinului Profi.

Potrivit informațiilor realitateadorohoiana.ro, un autoturism marca Opel Astra, care cobora bulevardul și la volanul căruia se afla o tânără de 19 ani, din Dorohoi, a fost lovit din lateral dreapta de un autoturism marca Audi A6, înmatriculat în Austria, condus de un tânăr tot de 19 ani, care a ieșit din parcarea din fața magazinului Profi, de pe marginea drumului, fără să se asigure.

În urma impactului, autoturismul Opel Astra a fost proiectat pe scuarul care desparte sensurile de mers, a culcat la pământ un arbust și a rămas suspendat pe următorul arbust. Nici autoturismul Audi nu a scăpat întreg, resturi de caroserie fiind împrăștiate pe carosabil.

La fața locului au ajuns în scurt timp echipaje de pompieri, SMURD, Ambulanță și poliție.

„În Opel se aflau trei tinere, cu vârste cuprinse între 16 și 21 de ani. Ele s-au autoevacuat. Două dintre ele au primit ajutor medical la fața locului, pentru niște escoriații. Ulterior cele două tinere au fost transportate la spital cu autospeciala SMURD pentru un control amănunțit. Este vorba despre șoferița de pe Opel, în vârstă de 19 ani, și una dintre pasagere, o tânără în vârstă de 16 ani. Conducătorul auto și pasagerul din Audi nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au intervenit pentru deconectarea bateriilor mașinilor, pentru prevenirea producerii unui incendiu și au înlăturat elementele de caroserie rezultate în urma producerii accidentului. S-a intervenit cu o autospecială cu șase subofițeri și un echipaj SMURD”, a declarat, pentru Realitatea Dorohoiană, locotenent-colonelul Sorin Barbacariu, comandantul Detașamentului de Pompieri Dorohoi, prezent la locul accidentului.

„Am ieșit din parcare și m-a lovit în plin. Nu am mai apucat să văd nimic. Mașina este a fratelui meu”, a declarat Emil B., șoferul de 19 ani de pe autoturismul Audi, din Lozna.

Agentul principal de poliție Cătălin Puntea, prezent la locul evenimentului, spune că din primele cercetări rezultă că accidentul s-a petrecut din vina șoferului de pe Audi, care nu s-a asigurat la plecarea de pe loc, din parcare.

Cercetările vor continua pentru stabilirea cu exactitate a modului cum s-a petrecut accidentul și luarea măsurilor legale.