Botosanean prins cu 10 kg de canabis intr-o geanta de voiaj
Ieri, procurorii DIICOT Botoșani au dispus reținerea unui inculpat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc. Inculpatul a fost prins în flagrant, în aceeași zi, în timp ce transporta cu autoturismul, ascunsă într-o geantă de voiaj, cantitatea de aproximativ 10 kilograme canabis destinată comercializării.
Din cercetările efectuate s-a stabilit că drogul de mare risc, ambalat în mai multe pungi, a fost introdus în țară din Spania, prin intermediul unei firme de curierat, fiind disimulat într-un colet ce conținea diverse produse alimentare.
În cursul acestei zile, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor rutieri și luptătorilor Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani.