Botășani| S-a urcat băut la volan și s-a izbit în zidul unui mall

Un bărbat de 56 de ani, din Botoșani, aflat în stare de ebrietate, s-a urcat la volan şi a încercat să plece cu maşina, dar s-a izbit în zidul unui mall.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie. În urma tesătrii cu alcooltestul, rezultatul a fost de 1.07 alcool pur în aerul expirat, șoferul fiind condus la Urgenţe, pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Din cauza stării în care era, acesta a şi adormit la Urgenţe, după ce cadrele medicale i-au pus o perufzie, pentru a-şi mai reveni. „Nici nu mai ştia ce sau cât a băut. Doar dădea din cap afirmativ”, a spus un angajat al UPU-SMURD.
Ulterior, acesta a fost condus la sediul Poliţiei Rutiere.
„În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului”, a precizat agent principal Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.