Bolnavii de cancer trag un mare semnal de alarma: “Suntem omorati, incet si sigur, de cei care ar fi trebuit sa vegheze asupra sigurantei noastre!”

La protestul de ieri, pacientii oncologici sustine ca s-au convins “ca suntem omorâți, încet și sigur, de cei care ar fi trebuit să vegheze asupra siguranței noastre!”

“Seniorii sunt omorâți în azilurile groazei, pensionarii mor de foame așteptând acea lege care să le confere o siguranță a zilei de mâine, pacienţii oncologici care au așteptat 22 de ani un Plan Național de Cancer, mor datorită faptului că această lege nu a fost implementată (Legea 293/2022, lege care până la 30.06.2023 nu are norme de implementare publicate în MO)! Exemplele pot continua dar cui îi pasă? Nu mai putem vorbi de moralitate, responsabilitate, empatie, compasiune, deoarece politicienii de la conducerea acestei țări se comportă ca niște vechili pe propria moșie! În sănătate avem legi promulgate fără norme de aplicare pentru că oamenii sunt în campanie electorală în loc să scrie norme, alți politicieni sunt ocupați cu afaceri oneroase și scapă demisionând din funcții, arestații scapă pe motiv că sunt persecutați politic, în ce țară trăim??? ,,DREPTATE! OCHII PLANȘI CER SĂ TE VADĂ’’, spunea în urmă cu un secol Panait Cerna în poemul ,,Zile de durere’’, și azi , noi pacienţii cu cancer cerem același lucru!!!! Nu ne vom lăsa până nu vom vedea că DREPTATEA își întoarce fața și către noi, prin hotărârea instanței de judecată, prin sprijinul ambasadelor UE din România, ale UK și SUA, a Comisarului UE pentru Sănătate și Siguranța Alimentară Stella Kyriakides, a Comisiei Europene și a Parlamentului European! Ne vom adresa, daca va fi nevoie, și Curții Europene a Drepturilor Omului cu argumentele genocidului din România”, a mentionat Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

În Romania sunt aproximativ 850.000 de pacienți cu diferite forme de cancer cu boală în remisie, unii vindecați, alții monitorizați, și 180.000 în tratament în anul 2022,conform declarației CNAS. În fiecare an în România sunt diagnosticate peste 100.000 de noi cazuri de cancer din care peste jumătate pierd lupta cu boala, în fiecare zi murind aproximativ 153 de pacienți. Avem 20.000 de decese evitabile din patologia oncologică în fiecare an și cu peste 48% anual mai multe decese față de media europeană, fiind rușinea Europei!

“Aceste statistici rușinoase pentru România, nu l-au impresionat pe Ministrul Rafila care în continuare ne ignoră și face ce dorește pe ,,moșia’’ numită Ministerul Nesănătății, abandonându-ne în stradă la 40 de grade pentru că interesul dumnealui este campania electorală nu pacienții! Oare Ministrul a uitat că suntem și noi votanți, oare a uitat că nimeni nu este mai presus decât legea, oare a uitat că noi cetățenii, suntem adevărata forță în această țară, oare au uitat politicienii istoria doar după 33 de ani?
Suntem siderați și indignați de atitudinea cinică a unor politicieni care pretind că ne reprezintă și că decid în favoarea bunăstării și siguranței noastre! Ne-am săturat de minciuna politică, de promisiuni neonorate, de tergiversări, de scuze puerile, de imixtiunea politicului în sănătate și alte domenii care ar fi trebuit conduse de specialiști nu de politruci! Nu putem să așteptăm sfârșitul nostru cu mâinile încrucișate, dacă tot murim, să murim demni și cu satisfacția responsabilității civice realizată”
, a transmis Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *