Bogdan Cojocaru: “Bolnavii de TBC au dreptul la tratament cu spitalizare!”

Sharing is caring!

Există surse care ne aduc la cunoştinţă o eventuală intenţie a ministrului Sănătăţii din Guvernul Orban de a le interzice bolnavilor de TBC să mai fie trataţi în spitale, aceştia urmând să aibă parte de îngrijiri doar în regim ambulatoriu şi în dispensare.

Problema bolnavilor de TBC din România nu este una care să fie tratată cu superficialitate şi necesită empatie din partea întregii societăţi, precum şi o sporită atenţie din parte autorităţilor competente.În România, tuberculoza constituie una dintre problemele prioritare de sănătate publică, iar Strategia Naţională de Control al Tuberculozei are la bază direcţiile şi coordonatele stabilite de către Planul Global O.M.S de stopare a Tuberculozei până în 2015 şi după.

13.000 de români se îmbolnăvesc în fiecare an de tuberculoză, făcând din ţara noastră una dintre cele mai deficitare din acest punct de vedere.În afară de lipsa medicamentelor, subvenţiilor pentru tratamente şi a condiţiilor din spitale, românii diagnosticaţi cu această boală luptă şi cu o stigmă socială nejustificată, în privinţa căruia trebuie să ne educăm cu toţii.Îl atenţionăm pe domnul ministru să oprească acest proiect pilot al dumnealui din faşă şi să nu se joace cu vieţile şi sănătatea românilor, făcându-le traiul chiar mai greu.

Bolnavii de TBC trebuie ajutaţi şi sprijiniţi să îşi reia viaţa normală, deoarece aceasta nu mai este o boală letală şi nu este nevoie nici de o izolare socială după tratarea ei. Acestora trebuie să le fie asigurat tratamentul în spitalele ţării în condiţii care să le maximizeze şansele de vindecare, nu să fie daţi afară.

shares