Blue Air va relua zborurile din 10 octombrie. Compania susține că nu are suficienți bani de combustibil

blue air

Blue Air a anunțat că va relua zborurile începând cu 10 octombrie, pentru că nu dispune de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

„În ultimele 48 de ore conducerea executivă, Consiliul de Administrație și acționariatul Blue Air au constatat faptul că nivelul vânzărilor de bilete a fost semnificativ afectat, iar sumele care au fost încasate de procesatorii de plăți au fost blocate de către aceștia, astfel încât Societatea nu dispune în acest moment de fondurile necesare plății combustibilului și celorlalte cheltuieli operaționale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.

În plus, toți furnizorii de servicii esențiale zborurilor au condiționat furnizarea respectivelor servicii de plata datoriilor scadente. În acest context au fost analizate toate aspectele privind modalitatea de reluare cât mai rapidă a activității de zbor, discutându-se în mod direct cu zeci de furnizori critici ai companiei, respectiv aeroporturi, societăți de handling, furnizori de combustibil, autorități de control al traficului aerian, precum și cu proprietarul aeronavelor operate de Blue Air. În urma acestora, Societatea își propune să reia zborurile începând cu data de 10 Octombrie 2022”, a anunțat compania printr-un comunicat.