Biletele de tren se vor scumpi de mâine

CFR Călători anunță că începând de mâine biletele se vor scumpi din cauza creșterii prețurilor la materialele folosite în transportul feroviar.
„Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activității economice a tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de transport feroviar: combustibil, energie, piese etc. Ultima ajustare de tarife la călătoria pe calea ferată, aplicabilă tuturor operatorilor de transport feroviar de călători, a fost în anul 2013.”, a spus compania.
Astfel, de mâine, o călătorie Bucureşti Nord – Ploieşti Sud/Vest va costa 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio, iar Arad – Timişoara Nord, clasa a 2-a, 17 lei, de la 14 lei, cu trenul InterRegio şi 9 lei, de la 7,2 lei, cu trenul Regio.
Cei care vor să călătorească de la Bucureşti la Constanţa sau la Craiova cu clasa a 2-a vor plăti 67 de lei pentru InterRegio (de la 55,7 lei) sau 35 de lei (de la 29,3 lei) pentru Regio.
Un bilet Bucureşti Nord – Braşov, clasa a 2-a, va costa 54 de lei la IR (de la 44,7 lei) şi 29 de lei la R (de la 24 de lei).
Braşov – Mangalia, clasa a 2-a IR, ajunge de mâine la un preţ de 104 lei, de la 86,9 lei, iar pentru Bucureşti Nord – Timişoara, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei, în loc de 97 de lei.
Pentru Galaţi – Mărăşeşti, clasa a 2-a, biletul de tren va costa 19 lei în loc de 15,4 lei, la tren Regio, iar pentru Suceava – Putna, clasa a 2-a, 13 lei, în loc de 10,6 lei.
„Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt valabile în continuare şi după aplicarea prevedrilor OMT, menţinându-se principiile de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane, prin continuarea acordării de reduceri de până la 50% din tariful integral la abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele și biletele pentru studenți, a gratuității la abonamentele și biletele pentru elevi.”, a mai spus compania.