Bibliotecile ACVO – proiect de reînnoire a colecțiilor de cărți din satele județului Iași

Bibliotecile ACVO (1)

2.000 de volume au ajuns în două școli din județul Iași și 3.000 vor ajunge până la finalul anului în alte trei unități de învățământ, în cadrul unui amplu proiect de reînnoire a bibliotecilor școlare de la sate, inițiat de către Asociația ACVO în parteneriat cu Amazon Development Center Iași și Biblioteca Centrală Universitară ”Mihai Eminescu”. 

Școala Gimnazială Osoi și Școala Gimnazială „Axinte Uricariul” Scânteia sunt primele două școli care au beneficiat de acțiunea ACVO, menită a stârni interesul elevilor pentru lectură și a facilita accesul la cărți semnate atât de autori clasici, din lecturile școlare obligatorii și suplimentare, cât și de autori contemporani, mai aproape de interesele și realitățile micilor și tinerilor cititori. 

„Credem în puterea lecturii, considerăm că un volum citit poate schimba traiectoria vieții unui copil și de aceea, în anul 2021, ne-am concentrat pe carte. Toate acțiunile de până acum s-au finalizat cu câte o carte dăruită elevilor care au participat la proiectele noastre și, de fiecare dată, am văzut bucurie pe chipurile lor. Bibliotecile ACVO sunt gândite pentru copiii de la sate, acolo unde posibilitățile materiale sunt mai mici și, în multe cazuri, mai mic este și interesul părinților pentru educația copiilor. Le-am văzut reacția atunci când au descoperit cărțile pe rafturi și putem spune cu certitudine că vor fi citite., a spus dr. ing. Mihail Doruș, Președintele Asociației ACVO. 

Cele două biblioteci au fost inaugurate în prezența Mariei Iov de la Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” din Iași, care a discutat cu elevii despre importanța cititului, abilitățile dobândite și felul în care acestea îi vor ajuta pe întreg parcursul personal și profesional. 

„În călătoria vieții există o scară a devenirii, scara cunoașterii. Ajută un copil să urce prima treaptă și va descoperi singur parcursul. Cărțile îi voi dezvolta imaginația, creativitatea,  încrederea în sine și alegerile de mai târziu. Zâmbetul unui copil este echilibrul universului, copiii din mediul rural au nevoie de susținere, de confirmarea că își pot urma visul. Fiecare carte ajunsă sub ochii unui copil ne dă speranțe pentru mâine. ‹‹Bibliotecile ACVO›› este un proiect al devenirii, un proiect de suflet realizat cu dăruire și profesionalism. ACVO face copii fericiți, îi ridică pe scara cunoașterii. ACVO înseamnă devenire”, a precizat Maria Iov. 

În cadrul proiectului, cei mai silitori cititori din ambele școli vor fi premiați, la finalul anului 2021, de către Asociația ACVO. Elevii au primit misiunea de a citi cât mai multe volume și a face scurte comentarii despre acestea, profesorii, alături de echipa ACVO și partenerii acțiunii, având rolul de a-i desemna pe cei mai implicați.

„Elevii noștri abia așteaptă să împrumute cărțile, deja au văzut multe pe care își doreau să le citească și au fost încântați atunci când i-am anunțat că am primit mai multe exemplare pentru fiecare titlu în parte, ceea ce le dă posibilitatea de a lectura în același timp cu colegii lor și a face schimb de impresii. Autorii contemporani îi atrag cel mai tare, motiv pentru care am încercat, în ultimii ani, să completăm biblioteca școlii cu volume aflate în aria lor de interes. Este însă greu să aduci atât de multe cărți și, din acest punct de vedere, acțiunea ACVO ne-a ajutat foarte mult. Copiii sunt nerăbdători să demonstreze că implicarea ACVO și a partenerilor nu este în zadar, că vor citi mult și vor învăța și mai mult. Mulțumim ACVO și partenerilor acestei acțiuni!”, a completat profesor Mădălina Enia, directorul Școlii Gimnaziale Osoi. 

Proiectul va continua anul acesta, din toamnă urmând a fi dotate cu cărți alte trei biblioteci școlare din mediul rural. „Bibliotecile ACVO” face parte din seria acțiunilor dedicate educației și cunoașterii, misiune asumată încă de la înființarea Asociației ACVO, la începutul anului 2018, pentru a da viață proiectelor de responsabilitate socială și de implicare în comunitate a companiei ApaVital.