Benzinăria care a vândut carburant cu 11 lei litrul a fost închisă

descărcare (1)

Benzinăria din Beiuș care a comercializat benzină și motorină la prețul record de 11 lei pe litru au fost închise.

Inspectorii Antifraudă din cadrul ANAF au amendat cu câte 50.000 lei toate cele 4 staţii de combustibil ale companiei şi le-a suspendat activitatea pentru o lună. Potrivit legii, în cazul amenzii, administratorul firmei are dreptul să achite în termen de 15 zile jumătate din suma minimă prevăzută de lege, în acest caz fiind vorba de 10.000 lei.

Măsura a fost dispusă luni, 28 martie, şi va intra în vigoare de la miezul nopţii, după cum a declarat BIHOREANULUI administratorul firmei, Daniel Degău.

„Nici nu am citit procesul verbal, nu-mi mănânc nervii. Ideea este că voi plăti o amendă de 10.000 lei pentru fiecare staţie şi, ca măsură complementară, s-a dispus suspedarea activităţii pe o perioadă de 30 de zile. Pe acest răstimp, toţi angajaţii de la staţii şi şoferii care fac aprovizionarea, adică 35 de oameni, vor merge în concediu fără salariu”, a declarat administatorul firmei, Daniel Degău, pentru  ebihoreanul.

Astfel, 35 de persoane vor rămâne fără loc de muncă, iar locuitorii municipiului vor fi afectați deoarce vor rămâne cu o singură benzinărie.