Bătaie după nuntă în fața unei primării din județul Galați. Șapte bărbați au fost reținuți
La data de 8 iulie 2024, în jurul orei 09:00, patru bărbați, cu vârstele de 38, 40, 41 și 64 de ani, din comuna Liești, județul Galați, împreună cu concubinele lor, s-ar fi deplasat la sediul unei instituții, din aceeași localitate, pentru a discuta cu un reprezentant al acesteia.
În sediul instituției s-ar fi prezentat și un alt bărbat, în vârstă de 43 de ani, din aceeași localitate, care ar fi început să facă scandal, motiv pentru care, la fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești.
Polițiștii le-au solicitat celor cinci bărbați să se deplaseze la unitatea de poliție, în vederea clarificării situației dar, în momentul în care ar fi ieșit din sediul instituției, în fața acesteia și-ar mai fi făcut apariția doi bărbați, cu vârstele de 46, respectiv 47 de ani care, împreună cu cel de 43 de ani, ar fi început să facă scandal, tulburând ordinea și liniștea publică și să se încaiere cu cei trei bărbați ajunși primii la locul evenimentului.
În baza probatoriului administrat în cauza penală, în care sunt efectuate cercetări cu privire la infracțiunile de încăierare, tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe, la data de 8 iulie 2024, față de cei șapte bărbați implicați în eveniment, polițiștii au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore.
În urma prezentării acestora la Parchetul de pe lângă Judecătoria Liești, la data de 9 iulie 2024, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.