Bărbat prins la „vânătoare de iepuri”, pe lângă Dofteana, cu un întreg arsenal după el
Un bărbat a fost surprins de jandarmi în timp ce se afla la vânătoare, în noaptea de 8 aprilie, între Dofteana și Dărmănești. Asupra sa și în autoturism au fost descoperite două arme de vânătoare, muniție și echipamente specifice.
În jurul orei 00:30, jandarmii au observat o lumină intermitentă de lanternă pe un teren agricol, fapt ce a ridicat suspiciuni privind posibile activități ilegale. La fața locului, aceștia au identificat un autoturism și, în apropiere, un bărbat care s-a dovedit a fi proprietarul vehiculului.
În urma verificărilor, în portiera mașinii a fost găsită o armă de tip lisă, calibru 12 mm, alături de trei tuburi de cartușe. Cercetarea zonei a continuat, iar la aproximativ 50 de metri de autoturism, lângă un copac, jandarmii au descoperit o a doua armă de vânătoare, marca Browning, echipată cu lunetă, calibru 30-06, încărcată cu un cartuș pe țeavă și alte patru în încărcător.
Totodată, asupra bărbatului au fost găsite cartușe, tuburi de muniție, o cameră de vedere nocturnă, o lanternă și un briceag.
Acesta le-a declarat oamenilor legii că se afla la vânătoare de iepuri și a recunoscut că a tras două focuri de armă, fără a doborî vreun animal.
Persoana a fost condusă la sediul Detașamentului 3 Jandarmi Onești, unde au fost întocmite actele premergătoare cercetării pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și pentru braconaj cinegetic, conform legislației în vigoare.
Ulterior, cazul, împreună cu bunurile ridicate și persoana în cauză, a fost preluat de Biroul Arme și Muniții din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, în vederea continuării cercetărilor.