Barbat prins in Targu Frumos cu 350 de grame de rezina de canabis

Procurorii DIICOT Iasi au dispus reținerea a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, fără drept,  complicitate la introducere în țară de droguri de risc, fără drept și trafic de droguri de risc, în formă continuată.

Din cercetările efectuate în cauză a reieșit că în cursul lunii august 2024,  unul dintre inculpați  în baza  înțelegerii prealabile cu cel de al doilea a procurat din Franța, în scopul comercializării, 350 grame  rezină de canabis  pe care a livrat-o în țară prin prin intermediul unei firme de coletărie. Coinculpatul a fost  prins în flagrant, în orașul Târgul Frumos, în timp ce transporta pachetul  în care se afla ascunsă cantitatea de drog de risc menționată.

Probatoriul administrat a relevat și  faptul că, în perioada mai – august 2024, inculpații au deținut, intermediat și comercializat direct droguri de risc (rezină de canabis) către consumatori de pe raza județului Iași. 

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Miercuri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus  arestarea preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *