Bărbat din Popricani băut si fara permis retinut de politisti

Sharing is caring!

Polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Popricani efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că la data de 10 iulie, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Popricani, ar fi condus un autoturism, pe raza comunei Popricani, fără a deține permis de conducere.

De asemenea, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 11 iulie, bărbatul cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui

vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore.

Astazi, acesta va fi prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

shares