Barbat din Deleni, urmarit international prins in Danemarca

catuse

În urma schimbului de informaţii dintre polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași și autoritățile din Danemarca, realizat prin intermediul Biroului Sirene, din cadrul I.G.P.R., s-a reușit depistarea și reținerea în Danemarca  a  unui bărbat, de 34 de ani, din comuna Deleni, județul Iași, urmărit național și internațional.

Acesta se sustrăgea executării pedepsei de 3 ani de închisoare, fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, emis de Judecătoria Brașov, acesta a fost predat în favoarea României și depus în Penitenciarul Rahova, in cursul zilei de miercuri.

  • Ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Frumos au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei de 10 luni și 10 zile de închisoare, emis de Judecătoria Rădăuți, pe numele unui bărbat, de 51 de ani, din orașul Târgu Frumos.

Acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Iaşi, în vederea executării pedepsei.