Bani de la APIA pentru cultivatorii de legume în sere și solarii

Cultivatorii de legume în sere și solarii pot obține sprijin financiar din partea statului printr-o nouă schemă de ajutor, aprobată miercuri de guvern, care vizează culturile de ardei, castraveți, roșii și vinete. 

Cererile se vor putea depune la centrele locale sau judeţene ale APIA până pe 20 iulie, iar valorificarea producției se va face în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie. Valoarea maximă a ajutorului este de 2.000 de euro pe 1.000 de metri pătrați de cultură, iar suma totală alocată este de 150 de mii de lei. 

Un sprijin financiar a fost aprobat în ședința de miercuri a executivului și pentru susținerea producției de plante aromatice: busuioc, cimbru, coriandru, fenicul și muștar, cu finanțare diferențiată în funcție de cultura, între 100 și 2.600 de euro la hectar.