Bacau | Tanar beat si fara permis de conducere a lovit un tub de beton

Sharing is caring!

Azi noapte, în jurul orei 01.30, polițiștii Serviciului Rutier au soluţionat un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe fondul consumului de alcool.

Astfel, în timp ce un tânăr de 25 de ani, din comuna Secuieni, conducea o autoutilitară, pe raza comunei Mărgineni, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a acroşat un tub de beton.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au stabilit că, tânărul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis.

shares