Bacău sub asediul ninsorii! Patru localități fără curent, TIR răsturnat pe DN2 și trafic în condiții de iarnă
Ninsorile abundente continuă să creeze probleme în județul Bacău. Deși la această oră nu sunt drumuri naționale sau județene blocate, circulația se desfășoară în condiții de iarnă, iar utilajele rămân pe trasee pentru a menține carosabilul practicabil.
Autoritățile precizează că o îmbunătățire a traficului este așteptată abia după încetarea ninsorii.
Patru localități fără energie electrică
În prezent, alimentarea cu energie electrică este întreruptă în patru sate din comunele Palanca și Asău, fiind afectați 1.064 de consumatori.
Două echipe ale companiei Delgaz Grid intervin pentru remedierea defecțiunilor și reluarea furnizării energiei electrice în cel mai scurt timp.
TIR răsturnat pe DN2
Un incident rutier a avut loc în cursul nopții pe DN2, unde un TIR înmatriculat în Ucraina s-a răsturnat din cauza condițiilor meteo.
Vehiculul a fost tractat în afara părții carosabile, iar după îndepărtarea acestuia și curățarea drumului, traficul a fost reluat în condiții normale.
Utilajele rămân în teren
Pe parcursul întregii nopți s-a intervenit pentru deszăpezire, însă ninsoarea abundentă continuă în județ. Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să aibă autoturismele echipate corespunzător pentru iarnă.
Situația este monitorizată permanent, iar echipele de intervenție rămân mobilizate până la stabilizarea vremii.