Bacău | Reduceri la plata integrală a taxelor şi impozitelor locale până pe 31 martie

taxe

S-a reluat, de astăzi, programul la Direcția de Impozite și Taxe Locale Bacău. Încasările se fac la ghișeele de la sediul de pe strada Vasile Alecsandri, unde a fost amenajat și un birou exterior, pentru persoanele care nu dețin certificat verde. Se lucrează la capacitate maximă, adică 6 ghișee pentru persoane fizice și un ghișeu pentru persoane juridice.

„Taxele și impozitele locale nu au fost majorate și am introdus anumite facilități în funcție de zonele de locuire, dar și la taxa de salubrizare. Rămâne valabilă bonificația de 10 la sută pentru plata integrală a taxelor până la 31 martie a.c. Vă încurajez, fie că sunteți persoane fizice, fie persoane juridice, să apelați la plata taxelor online, pentru a nu se crea aglomerație”, a scris pe pagina de Facebook primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

Lucian Daniel Stanciu Viziteu a încurajat băcăuanii să achite taxele şi impozitele locale on-line, pe site-ul https://www.ghiseul.ro/.