TeleM Regional
Search the Site
RegionalȘtiriUltima oră

Bacău | Constructor desemnat la podul Narcisa

TeleM Regional
10 decembrie 2025 One Min Read
26 0

Astăzi a fost desemnat constructorul pentru lucrările de punere în siguranță necesare la podul de la Narcisa dupa ce a fost semnat contractul de proiectare, asistență și execuție a lucrărilor și tot azi constructorul a dat comanda parapeților care vor fi montați pe pasarelă.

Confecționarea și livrarea lor se va face în decursul câtorva săptămâni. Valoarea contractului este de 2,6 milioane de lei fără TVA.

“Voi anunța din timp când vor începe lucrările efective de montare. În acest moment nu putem avans un termen deoarece lucrarea depinde de viteza de producție a noilor parapeți, de avizul CFR pentru lucru și, evident, de vreme. Vă asigur că depunem toate eforturile pentru ca lucrarea să fie realizată rapid și în siguranță. Imediat ce aceste operațiuni se vor încheia, vom redeschide circulația și pe sub pod”, a precizat primarul Lucian Daniel Stanciu Viziteu.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Peste 7 milioane de euro pentru noi investiții la Spitalul de Psihiatrie din Galați

Next Post

La Iași nu se poate dar la Focșani se realizează din bani europeni. Se modernizează autogara și se construiește o artera

No Comment! Be the first one.

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

All Right Reserved!