Bacau | Ce spune Protectia Copilului despre cele doua minore abuzate de concubinul mamei lor

catuse

Cazul celor două minore din comuna Filipești, jud. Bacău, a intrat în atenția Centrului pentru intervenție în regim de urgență pentru copilul abuzat, neglijat, exploatat și părăsit în unitățile sanitare-Telefonul Copilului ”983”, în data de 06.08.2019, ca urmare a unei sesizări a Poliției Buhuși.

Din informațiile transmise a reieșit că, cele două minore de 15 și, respectiv, 17 ani la data și ora sesizării, se aflau alături de mama lor, în custodia poliției, efectuându-se cercetări cu privire la aspectul săvârșirii abuzului sexual asupra acestora, de către concubinul mamei.

De asemenea, ni s-a transmis că mama mai avea cu dânsa fetița de 1 an, iar alți doi copii, în vârstă de 6 ani, și, respectiv, 4 ani, ar fi rămas în grija bunicii paterne, la domiciliul acesteia, în com. Filipești, jud. Bacău, având și acordul autorității locale.

Mama copiilor, conform declaratiilor sale, se află în concediu pentru creșterea copilului, fiind angajată în câmpul muncii, prealabil nașterii copiilor, în timp ce concubinul acesteia nu ar avea un loc de muncă.

În aceeași seară, ora 21.12, un psiholog specializat pe cazuri de abuz din cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău, a fost solicitat de catre organele de ancheta iar dupa ce a asistat la audierea minorelor, ne-a informat că, mama a declarat ca avea cunoștință despre comportamentul concubinului, dar nu s-a dispus reținerea ei, procurorul de caz apreciind că aceasta și fetele au fost terorizate și amenințate de concubin. Reprezentantul DGASPC Bacau a adus la cunostinta mamei serviile de gazduire si ingrijire ce ii pot fi oferite atat ei cat si tuturor copiilor dar, mama în cauză nu a fost de acord cu găzduirea într-o alternativă de protecție, nici pentru ea, nici pentru copii și a susținut că își vor petrece noaptea la locuința mamei concubinului, în comuna Filipești.

În dimineata zilei urmatoare, in data de 07.08.2019, echipa mobilă din cadrul DGASPC Bacău, împreună cu referentul social și secretarul din cadrul Primăriei comunei Filipești, s-a deplasat la adresa unde locuiesc mama și copiii, pentru a evalua situaţia celor 5 minori. La locuință, au fost identificați: mama, toți cei cinci copii, bunica și fratele ei. Din discuțiile purtate, precum și din observațiile de la fața locului, reies următoarele:

⦁ mama în cauză a avut o relație de concubinaj anterioară, din care au rezultat patru copii: un băiat, care
acum este major, cele două fete agresate și un băiat minor.
⦁ in anul 2010, aceasta l-a cunoscut, pe o rețea de socializare, pe agresor și, sub pretextul unui control
medical, s-a deplasat de la Girgiu la Bacău cu una dintre fiicele sale stabilindu-se în com. Filipești, jud. Bacău;
⦁ in anul 2016, cea de a doua fiica a sa de la Giurgiu s-a mutat să locuiască la noul domiciliu al mamei
în comuna Filipești, jud. Bacău.
⦁ din relația actuală a mamei cu concubinul său au rezultat alți trei copii, în vârstă de 5, 3 și, respectiv,
un an.
⦁ in urmă cu doi ani, concubinul mamei a început să le agreseze sexual pe cele două fiice mai mari ale
doamnei E., inițial în lipsa acesteia. Mama susține că nu a știut de comportamentul partenerului de viață decât în primăvara acestui an, când a ajuns să suspecteze că se întâmplă ceva grav. Mai apoi, chiar i-a surprins asupra faptului, abuzul petrecându-se chiar cu cele două fete simultan. De asemenea, în urmă cu vreo săptămână a și filmat scenele de sex, la îndrumarea concubinului, acesta intenționând să le distribuie pe site-uri pornografice.

Aceasta declară că a trăit în teroare alături de concubin și că acesta îi controla strict pe membrii familiei. Nu avea acces decât la telefonul acestuia și nu i se permitea să ia legătura cu rudele din Giurgiu, decât supravegheată. Fetele erau lăsate să meargă la magazinul din sat, pentru cumpărături, dar dacă întârziau 5-10 minute ar fi fost aspru lovite, pedepsite. Susține că i-a reproșat concubinului că nu e corect ceea ce face cu fiicele ei, dar că era amenințată, lovită, agresată și nu a actionat in vreun fel pentru ca i-a fost teamă de acesta. Susține că nu a luat atitudine, până în prezent, gândindu-se și la cei trei copii mai mici, temându-se că ar putea rămâne fără ei.

Despre cele petrecute în familie nu ar fi avut cunoștință nimeni, cu excepția persoanelor implicate, nici măcar bunica paternă, mama și fiicele specificând că nu au avut curajul să se destăinuie nimănui, de frica repercusiunilor și a rușinii.
În urma unor abuzuri ce I s-au parut iesite din comun, petrecute în noaptea de 05/06.08.2019, mama copiilor, care observand cele întâmplate, a fugit, s-a prezentat la sediul Postului de Poliție Comunală Filipești și a denunțat abuzul.

Fiica cea mare a declarat că se temea de concubinul mamei, care le controla permanent, le bătea, acesta având ”o mână foarte grea”. Menționăm faptul că minorele prezintă o constituție firavă, fiind slab dezvoltate pentru vârsta lor și nu au vorbit niciodată între ele despre abuz, neidentificand astfel nici o persoana ce le-ar fi putut ajuta.

Mama agresorului (bunica paternă a celor trei copii mai mici) a specificat că nu a avut cunoștință despre cele ce se petreceau în spatele ușilor închise și că nici minorele, nici mama lor, nu i-au povestit nimic.

Mama celor cinci copii în cauză și-a exprimat intenția de a se muta, în cel mai scurt timp, împreună cu cei 5 copii, la locuința părinților săi, în jud. Giurgiu și chiar a discutat telefonic, cu mama sa, în timp ce echipa evalua cazul. Aceasta așteaptă doar acceptul organelor de cercetare penală pentru a putea pleca.

Mama și copiii nu au dorit să fie despărțiți și nu au vrut nici in cursul zilei de 07.08.2019 să beneficieze de găzduire într-o alternativă de protecție din cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău.

Reprezentanții autorităților locale și-au aratat tot sprijinul și i-au oferit mamei un telefon (aceasta nu avea telefon pentru a putea fi contactată), cartelă telefonică și chiar au susținut că daca specialistii vor considera ca mama si copiii vor putea beneficia de un grad mai mare de siguranta pe raza teritoriala a judetului Giurgiu, îi vor plăti drumul până acolo, dacă și doamna va solicita acest lucru. De asemenea, acestia și-au luat angajamentul că vor monitoriza îndeaproape situația familiei, cu vizite frecvente.

Având în vedere cele constatate în urma evaluării, si tinand cont de refuzul constant al mamei s-a decis ca atat mama cat și copiii să rămână în comunitate, cât timp va fi necesar, autoritățile locale urmând să intreprindă demersurile legale ce le revin, în monitorizare și sprijin.

În aceeași zi, responsabilul de caz din cadrul D.G.A.S.P.C. Bacău a discutat,telefonic, cu asistentul social de la domiciliul părinților mamei, din jud. Giurgiu, adresându-i-se rugămintea de a efectua o vizită la domiciliul familiei și să ne transmită un Raport de evaluare inițială, alături de declarația sus-numiților cu privire la posibilitatea integrării cuplului mamă-copii în familia lărgită, precum și concluziile și propunerile de soluționare a cazului, conform legislației în vigoare.
În scurt timp, am fost apelați și ni s-a transmis că au vizitat familia și din discuția cu cei doi soți a reieșit că aceștia își așteaptă fiica și nepoții acasă, fiind bineveniți. Asistentul social a menționat insa că familia deține o casă modestă, formată din două camere, un salon și o bucătărie, corespunzător dotată și întreținută.

Cazul minorilor din comuna Filipești, jud. Bacău, va rămâne în continuare în atenția noastră, li se vor oferi servicii de support/consiliere/sprijin juridic si logistic atât timp cât va fi necesar pentru ca familia sa poata sa depaseasca trauma suferita si cat vor accepta sa locuiasca pe raza noastră de competență. Tinand cont, asa cum s-a precizat si anterior, ca in prezent se desfasoara o monitorizare atentă din partea reprezentanților autorităților locale ale comunei Filipești și cu transmiterea rapoartelor de monitorizare aferente, momentan, nu se impune preluarea copiilor din familie.