Bacău| Câteva familii din Răcătău de Jos, evacuați în prag de sărbători

case-2

sursă: desteptarea

Mai multe familii din satul Răcătău de Jos, jud. Bacău, au fost somate să-și părăsească locuințele, în termen de 10 zile, de o firmă din domeniul energiei. Se pare că proprietățile au fost cumpărate de companie în urmă cu aproximativ 14 ani.

În 2007, compania Hidroelectrica a cumpărat casele și anexele unor săteni din Răcătău de Jos, amplasate în apropiere de Siret. Era vorba despre circa 30 de gospodării ai căror proprietari au primit despăgubiri, din totalul de 44 cât prevedea planul inițial. Acestora li se mai adaugă alte familii care ar urma să primească bani de la Hidroelectrica, chiar și o Biserica Ortodoxa care deține un lăcaș de cult și un cimitir.

Decizia avea ca scop efectuarea unor lucrări de ameliorare a zonei, supusă permanent inundațiilor, și a unui spațiu de agrement, spun oamenii zonei. Prin urmare, firma le-a achitat proprietarilor sume considerabile care, în unele cazuri, ajungeau și la un miliard de lei vechi (100.000 de lei noi).

Cei mai mulți dintre săteni au părăsit locuințele, 19 imobile fiind parțial demolate de trecerea timpului. În schimb, în toți acești ani, 10 familii, inlcusiv cu copii mici, au continuat să locuiască mai departe în gospodării, în virtutea inerției.

„Nu cred că se mai poate face ceva, pentru că familiile au primit bani de Hidroelectrica, în urmă cu 14-15 ani. Și socrul meu care este în situația asta a primit banii. I s-a spus că poate sta acolo, până o să se hotărască ce se va face cu terenul. Și, uite, s-au hotărât abia cum, în 10 zile. Între timp, socrul a și decedat, rămânând doar soacra mea în casă. Am să o iau la mine la Bacău, n-avem ce face. Problema e că este prea scurt termenul, de doar 10 zile, în care trebuie evacuate locuințele, deși oamenii, speriați, au început să-și strângă lucrurile”, spune Roxana Iacob, ruda unei bătrâne supusă evacuării.

Disperați, oamenii s-au dus inclusiv la primărie, pentru a rezolva cumva problema. În zadar, însă, lucrurile fiind clare, fără echivoc.

„Acolo, este o problemă mai veche. Hidroelectrica le-a cumpărat casele oamenilor, dar unii au ales să rămână în ele. Au mai venit chiar și alții care s-au instalat în locuințele abandonate de foștii proprietari. Anul trecut, Curtea de Conturi, a considerat că trebuie calculate taxe și impozite pentru casele astea, pentru că, de atâția ani, nu au fost demolate. S-a ajuns ca Hidroelectrica să ne datoreze nouă, Primăriei Horgești, circa 100.000 de lei, plus alte sume pentru anul în curs. Or, firma a început să facă demersuri pentru a demola casele, astfel încât să nu mai fie nevoită să achite taxe și impozite”, am declarat edilul din Horgești, Luminița Temea.

De 14 ani, de când a cumpărat jumătatea de sat de la Răcătău de Jos, proprietarul nu a făcut nicio investiție în zonă.

Și nici nu se întrevăd schimbări de plan, în perioada următoare. În concluzie, cel mai probabil s-a dorit eliminiarea unor cheltuieli inutile care cad în sarcina Hidroelectrica, pe de altă parte producând, din păcate, efecte sociale, evident, nedorite de nimeni.

sursă: desteptarea