Bacau | Bombardier ridicat pe sus de mascati dupa ce si-a batut sotia si a distrus masinile vecinilor

Polițiștii de investigații criminale din stațiunea Târgu- Ocna au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, de 60 de ani, din localitate, bănuit de comiterea infracțiunilor de distrugere, violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 28 – 31 octombrie, bărbatul ar fi distrus geamurile de la două autoturisme aparținând vecinilor săi. Totodată, în seara zilei de 05 noiembrie a.c., acesta și-ar fi agresat soția alungând-o de la domiciliu. Ulterior, la sosirea polițiștilor la fața locului, bărbatul s-a manifestat agresiv verbal, refuzând să iasă din locuință, tulburând ordinea și liniștea publică.

După administrarea probelor, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore și l-au introdus în Arestul I.P.J. Bacău. La activități au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Bacău. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, violență în familie și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *