Bacau | A fost declansata „Alerta rapire copil”. Politistii au depistat la scurt timp minora disparuta

In aceasta dupa amiaza, în jurul orei 13.45, dispeceratul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău a fost sesizat, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la dispariția unei minore, respectiv, Stănescu Ileana, în vârstă de 15 ani.

Din cercetări a reieșit faptul că, în orașul Târgu Ocna, minora ar fi fost urcată într-un autoturism, împotriva voinței acesteia, de către două persoane necunoscute, plecând cu aceasta într-o direcție necunoscută.

S-a declanșat mecanismul „Alertă răpire copil”, constituindu-se celula de criză. Au fost declanșate ample căutări, mai multe echipaje din județ efectuând verificări, în vederea depistării minorei.

La scurt timp, minora a fost identificată în municipiul Bacău si a fost condusa la sediul Poliției pentru audieri, în vederea lămuririi tuturor circumstanțelor dispariției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *