Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să redeschidă școlile

scoala-clasa-elevi

Avocatul Poporului cere Ministerului Educației să suspende educația online și să ia în considerare redeschiderea școlilor, practică la care au recurs aproape toate marile state europene. Instituția condusă de Renate Weber s-a sesizat din oficiu în legătură cu situația asigurării de laptopuri la cerere pentru profesori, pentru continuarea școlii în online, se arată într-un document obținut de Edupedu.ro. 

Avocatul Poporului a avertizat Ministerul condus de Monica Anisie că “poate fi reținută o posibilă încălcare a drepturilor” reglementate de Constituție, respectiv “dreptul la învățătură”, și a cerut verificarea situației, precum și mai multe date cu privire la numărul de profesori care au cerut și primit laptopuri.

Nu vedem de ce școlile nu au putut fi deschise, cel puțin pentru vârstele mai mici. Desigur, pe lângă luarea măsurilor de precauție”, a declarat ulterior adjunctul Avocatului Poporului, pentru publicația de limbă maghiară Maszol.ro.

Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la închiderea tuturor școlilor din țară. Într-o adresă trimisă de pe 10 noiembrie Ministerului Educației și semnată de adjunctul Avocatului Poporului, Molnar Zsolt, acesta anunță că “doamna Renate Weber – Avocat al Poporului a aprobat sesizarea din oficiu în legătură cu asigurarea, la cererea cadrelor didactice, a dispozitivelor necesare realizării activităților e-learning”.

În adresa obținută de Edupedu.ro, trimisă Ministerului Educației pe 10 noiembrie, Avocatul Poporului avertizează Ministerul Educației că e posibil să încalce Constituția și cere “verificarea și examinarea situației descrise; numărul de cereri formulate de cadrele didactice pentru obținerea dispozitivelor – laptop/tabletă – esențiale pentru desfășurarea activității e-learning; situația referitoare la predarea/primirea acestor dispozitive de către cadrele didactice”.