Avion Turkish Airlines escortat in spatiul aerian romanesc, dupa o amenintare cu bomba

avion romanesc

Aeronave ale Forțelor Aeriene Române, aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană, au executat aseara o nouă misiune de poliție aeriană în spațiul aerian național pentru a intercepta și escorta o aeronavă civilă care opera zborul Turkish Airlines de la Moscova la Istanbul, urmare la informarea organelor de trafic aerian civile despre o alertă cu bombă la bordul aeronavei.

Aeronavele românești au decolat la ora locală 17:58 și, după interceptare, au escortat aeronava civilă, în conformitate cu legislația și procedurile în vigoare, până la ora 18:24, când aceasta a părăsit spațiul aerian național.

Misiunea, ordonată de Centrul NATO de Operații Aeriene (CAOC) Torrejon și coordonată la nivel național de Centrul de Raportare și Control din Comandamentul Componentei Aeriene, în coordonare cu organele de trafic aerian civile, s-a executat în condiții de maximă siguranță.