Avertizare severă de avalanșă în Bucegi, Făgăraș și Parâng. Turiștii sunt sfătuiți să evite crestele

Turiştii care visau la o drumeţie la mare altitudine, trebuie să îşi regândească planurile, dar şi traseul. În Bucegi, Făgăraş şi Parâng, stratul de zăpadă depus în ultimele zile este moale, instabil şi poate pleca oricând la vale.

Vremea însorită de ieri a fost poate cea mai clară invitaţie la drumeţii pe munte, la peste 2000 de metri altitudine. Însă nu şi pentru specialişti, care cunosc pericolele.

“Este valea Morarului, dar totuşi aici vedeţi c[ cea însorită este o faţă sudică. Are multă zăpadă, dar totuşi nu este atât de multă cum este pe o faţă nordică cum vedeţi aici, pe fața Morarului. Acolo sunt cornișe de peste doi metri, chiar trei metri, ce vedem”, a explicat Sergiu Olteanu, meteorolog.

Traseele de altitudine joasă pot fi la fel de înșelătoare

Nici altitudinile mai joase nu sunt mai sigure. Chiar şi traseele situate la mai puţin de 1700 de metri pot fi înşelătoare. Turiştii spun, însă, că au venit pregătiţi.

“Cu haine cât mai izolatoare, căciulă, mănuşi, fular. Cu încălţăminte care să fie antiderapantă, să nu alunece”, a spus un turist.

“De preferat, părerea mea, ar fi cel puţin două persoane, şi pentru voie bună”, a adăugat altul.

Recomandările salvamontiștilor pentru turiști

Pentru cei care urmează să ajungă pe munte, salvamontiştii vin cu sfaturi.

“Este emis un cod portocaliu. Dacă se duc în zone mai joase, să aibă totuşi echipament tehnic adecvat de iarnă. Echipament complet cu haine de schimb, lichide calde. Să aibă inclusiv echipamentul de avalanşă la ei. Şi să îşi calculeze bine tura, pentru că în perioada de iarnă ştim bine că ziua este mult mai scurtă”, a subliniat Sebastian Marinescu, director Salvamont Salvaspeo Braşov.

Stratul de zăpadă depus la mare altitudine este între 20 şi 45 de centimetri în această perioadă.

Sursa www.observatornews.ro

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *