Autoturism lovit de tren, la o trecere la nivel cu calea ferată, pe raza localității Trei Movile, comuna Șcheia
Intervin pompierii militari, cu două echipaje cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, cu medic.
În interiorul mașinii a rămas încarcerată o persoană. Aceasta este conștientă, cu multiple traumatisme, iar pompierii militari lucrează pentru extragerea ei.
Misiunea este în dinamică.
Victima încarcerată (un bărbat) a fost extrasă și predată echipajului SAJ, care îi acordă primele îngrijiri medicale.
Rănitul va fi transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
