Autoritățile din România și R. Moldova s-au întâlnit în vederea fluidizării traficului la frontiera comună

WhatsApp Image 2022-06-11 at 18.54.26

Ieri, la Albiţa, în urma deciziei Prim-ministrului Nicolae Ciucă, șeful Poliției de Frontieră Române a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții autorităților responsabile din Republica Moldova, în vederea operaționalizării unor soluții eficiente pentru procesarea cât mai rapidă a fluxurilor de automarfare și reducerea timpului de așteptare la punctele de trecere a frontierei de la graniţa comună.

La întâlnire, în cadrul grupului interinstituţional, au participat şi reprezentanții celorlalte autorități responsabile cu efectuarea de verificări pentru traficul de mărfuri dintre cele două state – autorități vamale, sanitar-veterinare, fitosanitare și de administrare a infrastructurii rutiere din ambele state, astfel încât soluţiile identificate pentru optimizarea traficului să fie în concordanţă cu atribuţiile fiecărei instituţii, iar derularea controlului să se efectueze cu respectarea reglementărilor europene, având in vedere că frontiera cu Republica Moldova este frontieră externă a Uniunii Europene.

Măsurile imediate stabilite în cadrul grupului de lucru pentru optimizarea traficului la frontieră au vizat:
• fluidizarea traficului prin crearea unui culoar verde (artera suplimentară de control) destinat camioanelor goale si celor care transportă mărfuri perisabile;
• suplimentarea personalului Poliţiei de Frontieră Române, pentru controlul documentelor, cu polițiști de frontieră pe fiecare tură serviciu, încă din data 10.06.2022;
• suplimentarea personalului planificat la efectuarea controlului vamal al mărfurilor de către Autoritatea Vamală Română, cu şase lucrători vamali/tura serviciu, precum si a numărului stațiilor de lucru, măsură, de asemenea, implementată.

În ceea ce privește discuțiile cu reprezentanții autorităților responsabile din Republica Moldova, acestea au vizat aspecte tehnice privind implementarea proiectului pilot de constituire a unor echipe mixte de control la graniţa româno-moldoveană. Au fost stabilite principiile de funcționare, posibilitățile de amplasare a tonetelor de control, numărul personalului alocat pentru fiecare instituție, urmând ca aceste aspecte să fie implementate în perioada imediat următoare.

În acest sens, s-a propus ca fluxurile de mărfuri să fie organizate în funcție de încărcătură, astfel încât să existe posibilitatea dirijării camioanele goale de către autorităţile din R. Moldova către punctele de trecere cu valori de trafic mai reduse (Exemplu: PTF Stânca-Costești – Botoşani și PTF Oancea – Galaţi), pentru a permite camioanelor încărcate cu marfă să poată fi procesate în noua procedură fixată de autoritățile celor două state.

Autorităţile vamale din R. Moldova urmează să informeze transportatorii că, după ce vor completa declarațiile vamale on-line, timpul de staționare a unui camion în PTF se va reduce considerabil.