Autoritățile au stabilit unde vor amplasa taberele pentru refugiați, la Iași

Mihai_CHirica

Autoritatile din judetele Moldovei sunt vigilente in ceea ce priveste posibilitatea sosirii unor refugiati in partea de nord-est a Romaniei.  Aproximativ 500 de mii de refugiati ar putea ajunge in Romania, in urma unui posibil razboi in Ucraina. Primarul Iasului, Mihai Chirica, a precizat ca au fost identificate locurile unde vor fi amenajate taberele facând precizarea ca acestea trebuie sa asigure accesul la servicii medicale si sociale si sa aiba utilitatile in apropiere.

În primul rând trebuie să răspundă criteriilor bazate pe drepturile refugiaților din teatrele de operații, deci trebuie să le putem asigura un nivel minimal de condiții de viață. Să nu uităm că s-ar putea să avem de-a face cu copii, cu bătrâni, cu persoane bolnave și care vor avea nevoie de sprijinul nostru. Trebuie să avem utilitățile necesare, trebuie să putem stăpâni nişte incinte pe care să le putem găzdui, pentru că vorbim despre persoane care nu dețin pașapoarte sau alte documente ce le permit staționarea pe teritoriul României, trebuie să avem în vedere și securitatea populației localnice, dreptul suveran al statului român asupra Constituției sale, necesitatea continuării acordării serviciilor sociale și a celorlalte servicii publice către populația din teritoriile noastre, în special pentru Iași.”- a declarat Mihai Chirica, primar Iași