Autobuzul lui Moș Crăciun circulă de astăzi pe străzile din Piatra Neamț

Troleibuzul S.A., operatorul local de transport public, le face o surpriză copiilor din Piatra-Neamț și împrejurimi cu ocazia sărbătorilor de iarnă, prin inițiativa „Autobuzul lui Moș Crăciun”. Unul dintre autobuzele companiei a fost decorat festiv și transformat într-un cadru de Crăciun.

În perioada 16-24 decembrie, toți copiii care se vor urca în „Autobuzul lui Moș Crăciun” pe traseele pe care acesta va circula vor primi în dar un suc, oferit cu sprijinul partenerului acestei inițiative, producătorul local de băuturi Merlins Beverages. Autobuzul poate fi ușor recunoscut în trafic datorită inscripției „Crăciun fericit!” pe fond roșu și a decorului festiv. În timpul călătoriei, pasagerii se vor bucura de atmosfera specifică sărbătorilor, însoțită de colinde.

Compania și-a propus ca „Autobuzul lui Moș Crăciun” să fie distribuit pe majoritatea rutelor operate, pentru ca un număr cât mai mare de copii din diverse zone ale orașului să poată experimenta această surpriză.

Cu privire le inițiativa companiei, directorul general interimar al Troleibuzul, Alin Lehăduș, a declarat: „Prin acest proiect, dorim să aducem bucuria sărbătorilor mai aproape de cei mai tineri locuitori ai comunităților în care activăm. Colaborarea cu Merlin Beverages, cărora le mulțumesc pe această cale, ne permite să oferim un mic dar fiecărui copil care se urcă în autobuz, iar atmosfera festivă și colindele completează această experiență specială. Sper ca acest proiect să devină o tradiție care să îmbogățească spiritul sărbătorilor. Vreau să încercăm să avem cât mai multe astfel de inițiative, prin care să arătăm că suntem parte a comunității.”

Programul „Autobuzului lui Moș Crăciun”

  • Marți, 17 decembrie (circulă între orele 11:15-16:30)
    Rute: A3 Gară – Almaș și A1 Gară – Slatina
  • Miercuri, 18 decembrie (circulă între orele 12:00-16:00)
    Rute: M5 Sărata – Carrefour – Bl.40
  • Joi, 19 decembrie (circulă între orele 12:00-16:00)
    Rute: A6 Gară – Slobozia
  • Vineri, 20 decembrie (circulă între orele 11:00-16:00)
    Rute: A12 Izvoare – Sărata
  • Sâmbătă, 21 decembrie (circulă între orele 11:00-14:00)
    Rute: M5 Sărata – Carrefour – Bl.40
  • Duminică, 22 decembrie – Liber
  • Luni, 23 decembrie (circulă între orele 13:00-17:00)
    Rute: Școlile Normale – Dumbrava Moară
  • Marți, 24 decembrie (circulă între orele 12:00-15:00)
    Rute: Sărata – Dumbrava Moară

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *