Autobuz interurban electric, prezentat la Iași
Un nou model de autobuz interurban 100% electric a fost prezentat la Iași în cadrul unui roadshow național organizat în mai multe orașe din România. Vehiculul, destinat transportului public și curselor interurbane, a ajuns în capitala Moldovei după opriri la Oradea, Cluj-Napoca și București.
Noul model de autobuz a fost conceput pentru a răspunde nevoilor actuale ale transportului interurban, fiind construit în jurul unor direcții considerate esențiale pentru viitorul mobilității: autonomie extinsă, confort pentru pasageri și siguranță.
„Autobuzu este dotat cu cele mai inalte standarde de siguranta. Daca sunteti atenti veti vedea in partea stanga sunt dootarile mai noi ale masinii sunt tablete in locul oglinzilor standard. Sunt mai multe camere, sunt 360 de grade, tableta imi arata partea din fata, se poate selecta partea dreapta a masinii si camera de 360.”, a declarat șoferul CTP.
Autobuzul electric este echipat cu un sistem de propulsie dual și tehnologie preluată din segmentul camioanelor electrice de mare capacitate, ceea ce îi permite să atingă o autonomie de până la 500 de kilometri, în funcție de condițiile de exploatare.
Bogdan Aldea, director companie
„Poate fi echipat cu elemente de confort cum ar fi toaleta, scaun de ghid, scaune cu reglaje, lampi de citit astfel incat poate indeplini orice cerinta a transportului turistic. ”
Vehiculul este destinat unei game variate de activități: transport școlar, curse regulate între localități, excursii sau transport turistic.
Mihai Chirica, primarul mun. Iasi
„ O tehnologie de ultima generatie care vizeaza transportul interurban este constrit in regim de autocar dar el poate fi adaptat si in regim 100% urban. ”
În plus, operatorii pot configura autobuzul în funcție de necesitățile proprii, atât din punct de vedere al capacității, cât și al dotărilor interioare.
Cristian Stoica, director CTP Iasi
„Are o versabiltiate in modul de a deservi interjudetean, atat in zona metropolitana, si poate fi folosit si pe distante mai lungi dat fiind autonomia in sistem autocar. Vrem sa aratam ultimele aparitii in materia de transport public pentr ca autoritatile si factorii decizionali, precum si calatorii sa fie informati despre ultimele tehnologii care in sistemul de transport public”.
Confortul pasagerilor este asigurat printr-un sistem de climatizare cu reglaj separat și un spațiu interior proiectat pentru călătorii de lungă durată.