Au scăzut dramatic numărul adopțiilor de animale

Au scazut dramatic numarul adoptiilor de animale. În padocul din Tomești isi găsesc adăpost peste 1200 de căței dar traiul lor este tot mai greu din cauza aglomerarii. Numeroase persoane aduc zilnic căței la padoc, crezând că le oferă o viață mai ușoară. Totuși, voluntarii susțin faptul că, desi animăluțele beneficiază de apă, hrană și asistență medicală, acestea nu pot înlocui căldura și liniștea din partea unui stăpân.
Pentru a reduce numărul cățeilor vagabonzi, a căror viață este pusă în pericol de oameni răuvoitori, mașini, dar și condițiile climatice, voluntarii din cadrul padocului încurajează sterilizarea acestora, menționând că Primăria Municipiului Iași asigură gratuit această operațiune.
Simona Mantescu – Voluntar Padoc Tomești: ,,Noi am avut, acum ceva timp, o campanie de informare a cetățenilor de obligativitatea sterilizării câinilor, care ar fi trebuit pusă în practică din 2013, de când există această lege de obligativitate a sterilizării câinilor. Nu este un motiv pentru care nu s-a pus în aplicare această lege, dar neștiința legii nu te absolvă de amendă”.
Cei 7 voluntari incearca sa le ofere afecțiune insa nu pot sa suplineasca lipsa unui stapan. Procesul de adoptie este destul de anevoios iar lumea tot mai putin dispusa sa duca acasa un animal
Simona Mantescu – Voluntar Padoc Tomești: ,,Să știți că foarte puțini. În luni bune cred că am ajuns la 40. Au scăzut dramatic numărul adopțiilor. Înainte erau o sută, o sută și ceva pe lună, dar acum a scăzut foarte tare. Nu știu, lumea nu mai este responsabilă, nu mai vrea, nu înțeleg de ce. Avem căței atât de frumoși, atât de frumoși, și care stau de ani și ani de zile”.
Cu ocazia apropierii Sărbătorilor de Paști, pe data de 5 aprilie se orgaizează o strângere de fonduri, prin intermediul Tramvaiului responsabilității. Doritorii pot sa aduca o bucurie animăluțelor din padoc prin achizitionarea de hrană, pături și alte lucruri necesare pentru ingrijirea acestora.