Au fost stabilite normele de desfăşurare a evenimentelor organizate de 1 decembrie

Spectacolele, concertele și festivalurile vor putea fi organizate cu cel mult 1.000 de spectatori, iar competițiile sportive vor putea fi organizate cu public, la capacitate de cel mult 30%, potrivit hotărârii adoptate azi, 19 noiembrie, de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU). La parada de 1 Decembrie vor participa maximum 400 de oameni.
Relaxările anunțate de CNSU Permiterea organizării ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naționale a României în municipiul București, cu participarea a cel mult 400 de persoane, precum și în municipiile reședință de județ, cu participarea a cel mult 200 de persoane și respectarea măsurilor de protecție sanitară; Permiterea desfășurării competițiilor sportive pe teritoriul României, în spații închise sau deschise, doar în intervalul orar 5.00-21.00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și purtarea măștii de protecție; Permiterea desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale, doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, purtarea măștii de protecție și asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp/persoană; Permiterea desfășurării cursurilor, workshop-urilor și conferințelor doar în intervalul orar 5,00-21,00, cu participarea persoanelor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului în interior sau în exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, purtarea măștii de protecție și respectarea normelor de sănătate publică.